Parmigiani Fleurier Ovale Collection

În 1997, în atelierele de restaurare ale casei Parmigiani ajungea un model datat în jurul anului 1800, cu carcasă ovală și arătătoare telescopice, semnat de bijutierii englezi Vardon and Stedman. Originalitatea și nota distinctivă a acetui model a atras imediat atenția designerilor de la Parmigiani Fleurier, reprezentând sursa de inspirație noua colecție Ovale a companiei elvețiene.

Parmigiani Fleurier Ovale Collection propune o temă mai puțin întâlnită în orologerie – cea a carcasei ovale – în 3 variante distincte: una cu arătătoare telescopice și o complicație numită pantograf, una cu tourbillon și o ediție limitată semnată de artistul contemporan André.

Parmigiani Fleurier Ovale Pantographe

Pantograful este o complicație numită după un dispozitiv mecanic care transmite energia de mișcare de la un mobil la altul, într-o manieră controlată. Colecția Parmigiani Fleurier Ovale folosește pantograful în conjuncție cu arătătoarele telescopice, pentru a ajusta lungimea acestora astfel încât mișcarea lor să descrie o elipsă perfectă. Mecanismul este atât de perfecționat încât pentru orice poziție dată minutarul rămâne mai lung decât orarul, asigurându-se astfel că ora 12:15 nu va fi confundată niciodată cu 3:00.

Conform celor de la Parmigiani, principala provocare a acestui model nu este natura complicată a mecanismului, ci tăierea și asamblarea arătătoarelor telescopice, pentru care s-a folosit cea mai avansată tehnologie cu laser. Dimensiunea acestora respectă modelul teoretic cu o precizie de 2µm, lucru care se aplică și formei eliptice a carcasei – una feminină prin tradiție, adusă însă prin proporții și precizie mai aproape de stilul masculin.

Parmigiani Fleurier Ovale Pantographe detaliu

Mecanismul lui Parmigiani Ovale Pantographe este un PF111, bazat pe cel mai vechi calibru in-house al casei elvețiene (PF110), conceput special pentru colecția Hebdomadaire. Noul calibru are o rezervă de energie de 8 zile și se remontează manual.

Modelul Pantographe este disponibil în două variante, una din aur roz și una din aur alb, ambele având cadranul alb decorat cu un motiv bob-de-orez. Arătătoarele din titan au fost aduse la o culoare albastră prin încălzire la o temperatură de peste 550°C.

Parmigiani Fleurier Ovale Tourbillon

Celălalt model esențial din colecția Parmigiani Fleurier Ovale este cel cu tourbillon, o complicație în versiunea mai puțin întâlnită de 30 de secunde, alimentată de calibrul PF501. Din punct de vedere estetic acesta poate avea un cadran negru din sidef sau argintiu cu decorațiuni în stil Cotes de Geneve (dungi verticale), carcasa fiind de asemnea fabricată din aur roz sau alb. Fiecare versiune este limitată la 30 de exemplare.

Arata mai multe