Harry Winston Premier Glacier

Cel mai complex cadran realizat vreodată de bijutierii de la Harry Winston aparține modelului Premier Glacier și a reprezentat din mai multe puncte de vedere o adevărată provocare.

În primul aranjamentul de diamante de pe fundal nu este unul întîmplător – așa cum poate părea la prima vedere – ci reprezintă o matrice atent calculată cu o precizie de sutime de milimetru. Se crează astfel o pavare completă, fără niciun spațiu liber între bucățile de diamant, lucru deosebit de dificil știindu-se duritatea acestora. În fapt, cu toată experiența de 16 ani a bijutierului principal de la Harry Winston, acesta nu poate monta mai mult de 5-7 diamante zilnic.

Harry Winston Premier Glacier

Efectul rezultat prin alăturarea perfectă a celor 108 de diamante (8,88 ct) se aseamănă foarte mult unor cuburi de gheață, de unde și numele de Premier Glacier. Însă aspectul prețios al acestui model nu se oprește aici, pentru că brățara și carcasa sunt decorate la rândul lor cu alte 254, respectiv 130 de diamante.

Harry Winston Premier Glacier va fi realizat în numai 5 exemplare, și va – avea alături de cele 497 de diamante (30,59ct) – o carcasă și o brățară din aur alb, iar la interior un mecanism cu quartz ETA255441.

Arata mai multe