Hamilton Jazzmaster Face2face – ceasul bicefal

Americanii de la Hamilton au pregătit pentru Baselworld 2013 cel mai îndrăzneț model al lor de până acum: un ceas cu două personalități distincte, desemnate prin două cadrane orientate către fețe diferite ce se pot roti succesiv.

În stil clasic cu 3 arătătoare sau sportiv cu funcție de cronograf, cele 2 ceasuri din cadrul lui Hamilton Jazzmaster Face2face au fiecare mecanismul său (ETA 2671 respectiv ETA 2094) și sunt dispuse pe o carcasă ovală ce permite schimbarea prin rotire a feței afișate.

hamilton-jazzmaster-face2face-watch-faces
Avantajele acestei abordări duale variază de la schimbarea de stil în funcție de ținuta generală, la posibilitatea afișării timpului pentru două zone orare diferite, precum și vizualizarea în același timp a unui mecanism și a unei fețe diferite.

Hamilton Jazzmaster Face2face se prinde la mână cu o curea neagră din piele cusută printr-o țesătură dublă de culoare albastru-turcoaz. Se observă încă odată carcaterul dual al acestui model, o temă inspirată probabil din filme ca Spiderman, Dr Jekyll & Mr Hyde sau The Talented Mr Ripley în care apăreau ceasuri marca Hamilton.

hamilton-jazzmaster-face2face-watch

Un concept deosebit de interesant, Hamilton Jazzmaster Face2face va fi realizat în 888 de exemplare la un preț de aproximativ 5000 de euro fiecare.

Arata mai multe