A. Lange & Söhne și știința măsurării Lunii

Luna a început să fie studiată în mod științific începând cu secolul al XIV-lea, când au apărut primele ceasuri astronomice capabile să măsoare cât mai precis o zi lunară, iar în seculul al XVIII-lea se dezvoltase o adevărată știință a cartografierii suprafeței selenare, unul dintre centrele astronomice importante găsindu-se în acea perioadă la Dresda, în Saxonia.

Saxonia era în același timp o zonă recunoscută pentru activitățile sale în domeniul orologeriei, cu multe mărci de renume – dintre care ceas mai importantă pare a fi  A. Lange & Söhne – avându-și sediul de aici. Începând cu 1994 interesul celor de la A. Lange & Söhne în studierea Lunii s-a manifestat prin apariția a nu mai puțin de 14 mecanisme cu fazele lunii.

Lange 1 Moonphase

Cele 29 de zile, 12 ore, 44 minute și 3 secunde necesare Lunii pentru a efectua o rotație completă în jurul Pământului au reprezentat întotdeauna o provocare pentru ceasornicari, aflați în căutarea unei cât mai bune aproximări a acestei perioade.  A. Lange & Söhne a reușit să dezvolte un mecanism care necesită o corecție de o zi la 122,6 de ani, o precizie cu mult mai mare decât o viață obișnuită de om.

Acest mecanism se găsește atât pe modelul Lange 1 Moonphase, care reușește să redea într-un mod fascinant creșterea și descreșterea astrului nopții, cât și pe recent apărutul Rattrapante Perpetual Calendar, care combină într-un mod select complicații ca fazele Lunii și un split-second cronograf.

Rattrapante Perpetual Calenda

Multe dintre progresele omenirii în studierea Lunii sunt expuse astăzi într-un muzeu aparținând Dresden State Art Collections, renovat și redeschis recent cu sponsorizarea A. Lange & Söhne. Între piesele expuse aici se regăsesc o hartă topografică în relief a Lunii (doar fața vizibilă), relizată de Ernst Fischer pe durata a 11 ani, un telescop cu refracție de 35m lungime (cel mai mare din lume de acest tip) realizat sub îndrumarea lui Friedrich Simon Archenhold sau o lucrare numită “Topografia Lunii”, scrisă de Wilhelm Gotthelf Lohrmann, care în calitate de director al Academiei Tehnice a fost unul dintre profesorii lui  Ferdinand A. Lange la începutul anilor 1800.

Arata mai multe