Ralph Lauren este cel mai nou membru al Foundation de la Haute Horlogerie

Numărul brandurilor din cadrul Foundation de la Haute Horlogerie a crescut la 28, odată cu admiterea în rândul acesteia a companiei Ralph Lauren Watch & Jewelry.

Un nume de referință în lumea luxului, Ralph Lauren a inițiat în 2008 un parteneriat cu Richemont Group pentru conceperea, dezvoltarea și manufacturarea de ceasuri de mână și bijuterii de înaltă clasă. După lansarea primelor colecții – numite Stirrup, Slim Classique și Sporting – la SIHH 2009, Ralph Lauren a început comercializarea acestora pe diverse piețe, cunoscând un succes important.

În prezent brandul este activ în 25 de țări, incluzând cele mai importante orașe din lumea modei și a luxului: New York, Los Angeles, Chicago, Paris, Londra, Milano, Hong Kong, Shanghai sau Tokyo.

Odată cu afilierea la Foundation de la Haute Horlogerie, Ralph Lauren intră într-un club select ce își propune perpetuarea și dezvoltarea valorilor orologeriei de înaltă clasă. Cei 28 de parteneri ai Fundației sunt în acest moment: A. Lange & Söhne, Audemars Piguet, Baume & Mercier, Bovet, Cartier, Chanel, Chopard, Christophe Claret, Corum, De Bethune, Greubel Forsey, Harry Winston, Hermès, Hublot, IWC, Jaeger-LeCoultre, Montblanc, Panerai, Parmigiani, Perrelet, Piaget, Ralph Lauren Watch & Jewelry, Richard Mille, Roger Dubuis, Tag Heuer, Vacheron Constantin, Van Cleef & Arpels, Zenith.

Arata mai multe