Piaget Altiplano Hard Stone Dial

După ce și-au făcut apariția pe cadranelor ceasurilor Piaget în timpul anilor 1960, jadul, laspislazulii sau opalul au început să fie folosite din anii 1970 mai mult pe brățările acestora. În ziua de azi Piaget reia tema cadranelor din pietre dure introducând în același timp câteva noi modele în celebra serie Altiplano.

Cristalele folosite de Piaget în colecția Hard Stone Dial încântă atât prin frumusețe și originalitate, cât și prin energiile pe care le emană. În funcție de culoare – adică de acea parte a spectrului luminii pe care o reflectă, frecvența de vibrație a cristalelor variază de la cea mai relaxantă la cea mai energizantă. Piaget lasă la latitudinea fiecăruia să interpreteze și să aleagă materialul/culoarea potrivite, pornind de la ideea că orice astfel de cristal ascunde propriul mister care așteaptă să fie descoperit.

Despre lapislazulii de culoare albastră ca marea sau cerul senin se spune că încurajează relațiile armonioase. În același timp malahitul promite speranță și împăcare cu sinele, iar rubinul radiază căldură și frumusețe. La rândul lui opalul transmite energii divine și vindecătoare. Nu în ultimul rând jadul este văzut ca un simbol al binelui, iar turcoazul aduce noroc și protecție.

Toate aceste pietre naturale sunt foarte dificil de tăiat șlefuit, necesitând o dexteritate specifică artizanilor de elită. În urma prelucrării practic fiecare piesă rezultată reprezintă un unicat, care se va armoniza diferit cu personalitatea purtătorului.

Dar nu numai natura și culoarea cadranului definesc modelele din colecția Piaget Altiplano Hard Stone Dial. În interiorul acestora pulsează un mecanism Calibre 430P pentru cele de 34mm sau 38mm, respectiv un Calibre 690P cu quartz pentru verisunea de 24mm. Despre calibrul 690P trebuie spus este unul dintre cele mai subțiri mecanisme automatice din lume, cu o grosime de numai 2,1mm.

Pentru prinderea la mână Piaget a dotat ceasurile din această colecție cu o curea din piele de aligator sau din satin (pe modelul de 24mm). Clientul are posibilitatea de a alege dacă bezelul va fi unul satinat sau încrustat cu pietre prețioase, de obicei cele din prima categorie fiind destinate bărbaților iar cele din a doua femeilor.

Arata mai multe