Jaeger-LeCoultre Rendez-Vous Saint-Valentin 2014

Pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților de anul acesta Jaeger-LeCoultre a lansat o ediție limitată a modelului Rendez-Vous, dotat cu o curea specială din piele roșie care ascunde un buzunar secret – un loc perfect pentru a strecura un mesaj pentru persoana iubită.

Carcasa și cureaua alcătuiesc un ansamblu perfect asortat, pe care se disting indicii orari alcătuiți din cifre generoase, arătătoarele de culoare albastră, decorațiunea solară de pe fundal sau pietrele prețioase care ornează bezelul.

Mecanismul din interior este unul automatic, în întregime elaborat, asamblat și șlefuit în atelierele mărcii Jaeger-LeCoultre. Particularitatea acestuia stă într-un afișaj inedit pentru zi/noapte, o demonstrație a artei orologere și a tehnicii decorative de înaltă clasă.

Arata mai multe