IWC Aquatimer Automatic 2014

IWC a prezentat la SIHH 2014 o nouă generație a modelului Aquatimer, o colecție lansată în 1967 pentru scafandrii și scufundătorii din întreaga lume iubitori ai orologeriei de calitate. Modelul de bază al acestei noi serii este Aquatimer Automatic, care se prezintă cu un aspect purist și în același timp sofisticat, alături de numeroase îmbunătățiri de natură tehnică.

În primul rând rezistența la apă a lui IWC Aquatimer Automatic a crescut acum de la 120m la 300m, un salt major în ce privește performanțele sportive. Carcasa măsoară numai 42mm, o dimensiune destul de redusă comparativ cu standardele ceasurilor diver. Bezelul este extrem de spectaculos și lasă impresia de înaltă clasă, având atât o componentă internă cât și una externă, cu suprafețe alternând curbele și unghiurile ascuțite.

IWC Aquatimer Automatic

Cadranul este inspirat de un model mai vechi numit  Ocean 2000, produs în anii 1980 de casa din Schaffhausen după un concept Porsche Design. Foarte interesante sunt și suprafețele placate cu vopsea Superluminova în două culori, vizibile atât la nivelul indicilor, al arătătoarelor sau bezelului exterior.

Mecanismul automatic este realizat pe baza calibrului 30120 și are o rezervă de energie de până la 42h, iar în componența lui intră 21 de rubine. Sistemul de transmisie al rotațiilor între bezelul exterior și cel interior este unul patentat și este acompaniat de un alt sistem IWC SafeDive, pentru mai multă siguranță în timpul scufundărilor.

IWC Aquatimer Automatic

IWC Aquatimer Automatic are mai multe variante stilistice, în care se regăsesc combinațiile dintre un cadran de culoare neagră sau argintie cu o curea din piele, din cauciuc sau o brățară metalică.

Arata mai multe