Harry Winston Ocean Dual Time Monochrome

Din punct de vedere al percepției umane, curgerea timpului este unidirecțională și ireversibilă, însă din punct de vedere al legilor fizicii timpul poate curge la fel de bine în ambele sensuri, putându-se ajunge de la efecte către cauze și privi astfel dinspre viitor spre trecut.

Un concept așadar destul de interesant, această reversibilitate teoretică a timpului este speculată de Harry Winston prin modelul Ocean Dual Time Monochrome, care afișează două cadrane pentru două zone de timp diferite, fiecare cu propriul indicator zi/noapte – o facilitate introdusă pentru prima dată la un ceas de mână.

Harry Winston Ocean Dual Time Monochrome

Desigur, călătoria în timp nu este (deocamdată) posibilă pentru o ființă umană, însă cu toate convențiile legate de măsurarea timpului și capacitatea de a călători rapid dintr-o zonă a globului în alta, este perfect posibil să ajungem la destinație mai devreme decât la ora la care am plecat.

Pentru a accentua senzația de trecere a timpului, Harry Winston Ocean Dual Time Monochrome este placat cu un strat de platină oxidată aplicată manual, care crează o patină unicat pentru fiecare model.

harry-winston-ocean-dual-time-monochrome-02
Carcasa este fabricată din ZaliumTM, un material specific Harry Winston, alcătuit din aluminiu și zirconiu, foarte ușor dar rezistent la coroziuni.

Arata mai multe