Ediție aniversară Casio G-Shock la 30 de ani

În 1983 avea loc lansarea seriei Casio G-Shock, un produs care va revoluționa ideea de ceas de mână atât ca design cât și ca performanțe. Stilul G-Shock se va păstra nealterat de-a lungul anilor, cucerind numeroși fani cu un set de funcții de neconceput la un ceas cu display analog. Astfel, în ultimii ani au fost introduse facilități ca: baterie solară, sincronizare cu server atomic, afișaj multiplu și chiar coroană electronică. Însă principala carcateristică a serie G-Shock rămâne, așa cum indică și numele, rezistența superioară la șocuri și o carcasă solidă foarte proeminentă.

La aniversarea a 30 de ani, Casio a lansat o colecție de G-Shock-uri în ediție limitată, compusă deocamdată din 5 modele. Acestea se disting prin folosirea intensivă a culorii roșii, atât pe carcasă cât și pe curea. Pentru a atesta evenimentul căruia sunt dedicate, capacul dorsal este inscripționat cu un logo stil grafitti conceput de artistul Eric Haze.

Cel mai interesant (și cel mai scump – 1700$) ceas din colecția aniversară G-Shock este o versiune a popularului model Frogman (ref GWFT103A-1), care are o carcasă din titan și este echipat cu mecanism cu energie solară și sincronizare cu server atomic pe 6 canale. Un alt model în același stil este GF8230A-4, avînd carcasa din oțel și valorînd aprox. 500$. Ambele aceste ceasuri sunt reszistente până la 200m sub apă, au funcție de afișare a fazelor lunii și ale fluxului, memorie pentru timpul petrecut sub apă, timp universal în 48 de orașe și iluminare de fundal.

Pe de altă parte, cele mai ieftine sunt modelele DW6930A-4 și GWM5630A-4, realizate în stilul clasic G-Shock așa cum se regăsește el pe seriile 5600 și 6900. Primul dintre ele are același finisaj ca și modelele Frogman, incluzând un afișaj mixt pe un fundal auriu și funcție de alarmă cu flash-uri. Al doilea are o carcasă dreptunghiulară clasică și are un set complet de funcții incluzând timp atomic sau mecanism Tough Solar Power.

Al cincilea model este o reinterpretare a seriei Mudman, concepută pentru activități sportive și outdoor intense. Acesta are o busolă digitală performantă, termometru, grafic cu fazele lunii, ora pe glob, etc. și se vinde cu aprox. 220$.

Arata mai multe