Cum să transformi iPod-ul nano într-un ceas de mână

Dacă în versiunea Touch sau Classic iPod-ul nu poate fi purtat din cauza dimensiunilor decât prin buzunare, poșete sau borsete, nano este suficient de mic și de ușor pentru a fi purtat ca medalion la gât, agățat de haină sau centură sau chiar la mână.

Deși ideea are aproape doi ani vechime, puțină lume știe că iPod-ul nano se poate transforma ușor într-un ceas de mână. Pentru aceasta e nevoie de o interfață tip ceas și o curea+carcasă pentru atașarea comodă la mână.

Dacă în ce privește interfața Apple a prevăzut generația a 6a a lui iPod nano cu 18 stiluri diferite, extensiile prin care acesta se prinde la mână pot fi produse de firme independente și nu există nicio limită în ce privește designul sau materialele folosite. Vom vedea în continuare cele mai populare dintre acestea.

CountyComm
Cu prețuri între 17$ și 28$, curelele CountyComm sunt produse din nylon și au lățimea de 22mm. Acestea vin într-o varietate de stiluri, cel mai popular fiind cel numit James Bond.

EagleC
Dacă doriți o soluție ieftină, atunci setul din silicon de la EagleC poate fi alegerea perfectă. La numai 4$ aceasta oferă un stil simplu, ușor de montat, care asigură protecția minimă necesară împotriva șocurilor și zgârieturilor.

Elecom
În timp ce majoritatea produselor de acest tip sunt fabricate din cauciuc siliconat sau din plastic, Elecom AVA-N10LB (42$) propune o curea din piele naturală. Aceasta asigură o eleganță clasică și poate avea culoare neagră sau maro.

Hex
Hex (30$) este o curea din silicon disponibilă într-o gamă largă de culori, care pot satisface cele mai diverse gusturi. Vine cu butoane colorate integrate și apărătoare pentru portul audio.

iLoveHandles
iLoveHandles propune curele atât din cauciuc(10$) cât și din piele (20$). Acestea nu au un design deosebit dar sunt orientate spre funcționalitate și confort.

Ozaki
Realizate în stilul retro al anilor 90, seturile Ozaki oferă o carcasă rezistentă la apă și o curea într-o combinație de culori plină de viață.

Scott Wilson and Minimal
Autori ai celebrelor TikTok (35$) și LunaTick (70$), aceștia sunt probabil cei mai cunoscuți designeri de curele pentru iPod nano. TikTok este fabricat din silicon de calitate superioară și are un design mai simplu dar elegant, în timp ce LunaTick este cel mai scump produs de acest timp, fiind fabricat din aluminiu de calitate superioară.

Speck
Numite TimeToRock (25$), accesoriile de la Speck permit atașarea iPod-ului la mână într-un număr mare de culori. Fabricate din cauciuc moale și flexibil, acestea asigură siguranță și protecție sporită la șocuri.

SwitchEasy
SwitchEasy Ticker(25$) este o curea fabricată dintr-un material artificial foarte elastic și rezistent. Are de asemenea butoane care permit controlul dispozitivului și orificiu pentru căști.

Arata mai multe