Chanel Première Tourbillon Volant – cel mai bun ceas de damă din 2012

Première Tourbillon Volant este primul ceas Chanel care câștigă vreun premiu în isoria celor 12 ediții ale galei Grand Prix d’Horlogerie, desfășurate anual la Geneva. În același timp acest ceas marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea liniei de ceasuri Chanel, și are o formă octogonală ce amintește de Place Vendôme – zona cu cele mai luxoase magazine din Paris.

Pentru doamnele care vor să intre în lumea orologeriei de înaltă clasă, Chanel Première Tourbillon Volant pune la dispoziție un mecanism cu tourbillon dezvoltat în colaborare de inginerii companiei Audemars Piguet. Situat în partea de jos a cadranului, tourbillon-ul este decorat sub formă de camelie, una din florile preferate ale fondatoarei casei Chanel.

Tourbillon-ul servește în același timp ca afișaj pentru  secunde, acesta efectuând o rotație completă în fiecare minut iar petalele servind ca indicatoare. Numit Camélia Flying Tourbillon Calibre, mecanismul oferă o rezervă de energie de 40 de ore și este o adevărată bijuterie a mecanicii fine.

Un alt element de atracție este reprezentat de diamantele rotunde sau sub formă de baghetă, care decorează atât carcasa și coroana cât și partea centrală a tourbillon-ului. În contrast cu cadranul și cureaua de culoare neagră, aceste pietre prețioase oferă distincție și strălucire unui produs remarcabil atât prin aspect cât și prin detaliile tehnice.

Arata mai multe