Boucheron les animaux – o colecție de ceasuri de damă și bijuterii

Pe tot parcursul celor 154 de ani petrecuți în Place Vendôme, Boucheron a știut cum să se răsfețe. Acest lucru este vizibil mai mult ca niciodată în colecția sa les animaux, care include bijuterii inspirate din lumea animală – de la reptile la păsări sau elefanți, o gamă variată și suprinzătoare de produse își au originea într-o astfel de sursă de inspirație.

Aruncând o privire pe ceasurile din această colecție, probabil cel care iese primul în evidență este Ajourée Chameleon. Îndrăzneț, plin de culoare și excelent executat, animăluțul de pe cadran reprezintă un etalon al naturii umane capabile de schimbare și adaptare. Unul dintre simbolurile favorite ale casei Boucheron, cameleonul este realizat în acest caz din aur alb pavat cu câte 100 de diamante, safire, rubine sau tsavorite. Folosind pietre prețioase în peste 10 nuanțe diferite, Ajourée Chameleon este cu siguranță cel mai colorat obiect din această colecție.

De la caracterul efemer și schimbător al cameleonului la măreția, stabilitatea și forța elefantului nu e decât un pas. Crazy Jungle Hathi propune pe cadran un elefant realizat din sidef ornat cu 300 de pietre prețioase. Un disc secundar numit Crazy Second se rotește în jurul propriei axe lăsând să se întrevadă o mulțime de reflexii strălucitoare prin intermediul unor deschizături sub forma petalelor unei flori. Distins cu trofeul de cel mai bun ceas de damă al anului 2011, acest ceas demonstrează măiestria, rafinamentul și precizia de înaltă clasă designerilor de la Boucheron.

Cyrpis Tourbillon propune o abordare oarecum diferită, în care animalul – de data aceasta o lebădă – este circumscris cadranului și nu invers. Lăsînd să se vadă mecanismul 3 punți din aur, acest ceas se remarcă și prin extravaganța emanată de cele 100 de safire albastre răspândite între cele 700 de diamante ce alcătuiesc profilul lebedei.

Colecția les animaux de la Boucheron mai include și alte modele la fel de strălucitoare și pline de viață: Ajourée Frog, Crazy Jungle Flamingo, Crazy Jungle FrogCrazy Jungle Owl, Crazy Jungle Seahorse sau Hibiscus Tourbillon sunt doar câteva dintre ele. Deși are o istorie de peste 150 de ani, casa Boucheron și-a atins proabil maximum de creativitate și măiestrie cu această colecție.

Arata mai multe